1. DEZVOLTARE DURABILĂ

Un principiu de sustenabilitate este un principiu avut în vedere la fundamentarea managementului strategic şi integrat al dezvoltării durabile. Un criteriu de sustenabilitate presupune că, la un nivel minim, generaţiile viitoare nu ar putea să trăiască mai rău decât generaţiile actuale. În afară de eliminarea ratei de discount pozitive, criteriul valorii actuale poate fi completat cu alte criterii, cum este, de exemplu, sustenabilitatea. Criteriul sustenabilităţii cere îndeplinirea condiţiilor necesare pentru un acces egal la baza de resurse de către fiecare dintre generaţiile viitoare. Aceasta înseamnă o viziune holistică asupra dezvoltării, echitabilitate bazată pe autonomie şi auto regenerabilitate realizată cu ajutorul şi transferul tehnologiilor adecvate, participarea, valorificarea condiţiilor locale şi a diversităţii, echitabilitatea intergeneraţională, viziunea sacră asupra vieţii. Sustenabilitatea presupune selecţia şi desfăşurarea tehnologiilor care soluţionează probleme cu cât mai puţine opţiuni viitoare posibile.

Criteriile fundamentale ale dezvoltării durabile, stabilite de Comisia Comunităţii Europene încă din anul 1993, sunt următoarele:

• menţinerea în totalitate a calităţii vieţii;
• menţinerea unui acces continuu la resursele naturale;
• evitarea deteriorărilor permanente asupra mediului înconjurător.

Dezvoltarea durabilă are trei dimensiuni:

• ecologică – care pune accentul pe prezervarea mediului înconjurător, pe reducerea impactului negativ al activităților umane asupra acestuia și pe adaptarea la schimbările climatice;
• economică – care se preocupă de asigurarea bunăstării, prin decuplarea creșterii economice de consumul de resurse neregenerabile, și favorizează investițiile în cercetare-dezvoltare și inovare;
• socială – care subliniază importanța investițiilor în educație și sănătate, ca o precondiție pentru incluziunea socială, a preocupării pentru generațiile următoare și, nu în ultimul rând, a dezvoltării unui model de guvernanță în care procesul decizional ține cont de toți acești factori.

2. EGALITATE DE ȘANSE ȘI COMBATEREA DISCRIMINĂRII

Promovarea egalităţii de şanse va contribui la coeziunea socială atât la nivelul regiunilor de dezvoltare, cât şi la nivel naţional. Dezvoltarea unei culturi a oportunităţilor egale presupune implicarea directă a tuturor actorilor sociali din sectorul public şi privat, inclusiv societatea civilă. Protecţia socială şi incluziunea socială pot fi promovate prin acţiuni de combatere a discriminării, promovarea egalităţii de şanse şi integrarea în societate a grupurilor vulnerabile care se confruntă cu riscul de marginalizare socială.

Tipuri de discriminare:

Prin discriminare directă se înţelege situaţia în care o persoană este tratată mai puţin favorabil, pe criterii de gen, rasă, naţionalitate, categorie socială, handicap, boala cronică, etc, decât este, a fost sau ar fi tratată altă persoană într-o situaţie comparabilă.

Prin discriminare indirectă se înţelege situaţia în care o dispoziţie, un criteriu sau o practică, aparent neutră, ar dezavantaja în special persoane aparţinând unui grup defavorizat în raport cu persoanele majoritare, cu excepţia cazului în care aceasta dispoziţie, acest criteriu sau această practică este justificată obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de atingere a acestui scop sunt corespunzătoare şi necesare.

Egalitatea de şanse a evoluat în ultima perioadă devenind un concept mai larg care se referă nu doar la femei şi bărbaţi dar şi la relaţia cu alte grupuri dezavantajate dintr-o societate.

În timp ce egalitatea de şanse şi de tratament semnifică nivelul egal de vizibilitate, autonomie, responsabilitate şi participare a majorităţii şi a minorităţii dezavantajate la şi în toate sferele vieţii publice, discriminarea reprezintă tratamentul diferenţiat aplicat unei persoane în virtutea apartenenţei, reale sau presupuse a acesteia la un anumit grup social.

Putem vorbi de discriminare, atunci când o persoană este tratată „mai puţin favorabil” decât o altă persoană în aceeaşi situaţie.

Echipa de implementare a acestui proiect este alcatuita pe principiul nediscriminarii, asigurandu-se nu doar egalitatea de sanse intre femei si barbati, ci si accesul salariatilor la functiile din echipa indiferent de rasa, varsta, apartenenta religioasa, dizabilitati, opinii politice.

3. PROTECȚIA MEDIULUI

În instituțiile publice trebuie avute în vedere şi introducerea unor teme specifice pentru protecţia mediului şi utilizarea raţională a resurselor naturale:

• informare cu privire la Legea 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice;
• includerea elementelor de eco-eficienţă în criteriile de selecţie a proiectelor şi în efectuarea achiziţiilor publice;
• evaluarea impactului programelor sau proiectelor propuse spre implementare asupra mediului înconjurător;
• modalităţi de reducere a consumului de hârtie, energiei electrice, etc.

Prin aceste activităţi, corelate cu alte programe, se urmăreşte realizarea principiilor şi obiectivelor dezvoltării durabile şi protecţiei mediului.